Salutare, pasionati de electronica! 🌟
Sunt Oana de la Bitmi.ro si ma bucur sa iti prezint un proiect captivant si interactiv. Astazi vei invata cum sa creezi un joc clasic, Snake, folosind o placa de dezvoltare compatibila Arduino UNO, o matrice LED 8x8 si un joystick. Acest proiect este perfect pentru incepatori sau pasionatii de jocuri retro, oferind o introducere excelenta in utilizarea modulelor MAX7219 si joystick-urilor cu doua axe.
Ce este si cum functioneaza matricea LED 8x8 MAX7219?
Matricea este formata din 64 de LED-uri dispuse intr-un format de 8 randuri si 8 coloane. Fiecare LED poate fi controlat individual printr-un sistem de multiplexare, ceea ce inseamna ca MAX7219 aprinde rapid LED-urile unul cate unul, creand iluzia ca toate sunt aprinse simultan. MAX7219 foloseste un protocol serial simplu (SPI) pentru a primi datele de la microcontroler (Arduino). Astfel, doar 3 pini digitali sunt necesari pentru a controla intreaga matrice (DIN, CLK si CS).In loc sa scrii manual codul pentru fiecare LED, poti folosi biblioteci precum LedControl.h sau MD_MAX72XX, care simplifica semnificativ procesul. Aceste biblioteci includ functii pentru afisarea numerelor, literelor sau simbolurilor, desenarea de imagini pe matrice si controlul mai multor module MAX7219 conectate in serie.
Componente necesare
1 x Placa de dezvoltare compatibila Arduino Uno R3 ATMega328P cu ESP8266
1 x Modul matrice LED 8x8, MAX7219
1 x Modul Joystick cu 2 axe XY
1 x Breadboard 830 puncte
4 fire tata - mama
7 fire tata - tata
Scheme de conectare
Exemplu cod
Dupa ce ai realizat circuitul, e timpul sa introduci codul sursa, pentru a descarca codul sursa clic AICI.
Pentru a descarca biblioteca LedControl, clic AICI. Acum trebuie sa adaugi biblioteca in mediul de dezvoltare Arduino IDE, deschide Arduino IDE si din meniul Sketch acceseaza Include Library biblioteca si apoi selecteaza Add .zip Library. Aici va trebui sa gasesti si sa selectezi fisierul .zip al bibliotecii LedControl. Dupa ce ai deschis fisierul .zip si cand procesul de instalare s-a terminat cu succes, va aparea un mesaj in partea de jos a ferestre care iti va confirma ca fisierul a fost adaugat in biblioteca.
Conecteaza placa de dezvoltare compatibila Arduino Uno la computer folosind portul USB. Apoi, mergi la meniul Tools si selecteaza tipul de placa si portul serial pe care il folosesti (optiunile Board si Port).
Pentru a incarca codul pe placa, apasa butonul Upload (simbolul cu sageata spre dreapta). In partea de jos a ferestrei, vei putea urmari mesajele de stare: Compiling Sketch, Uploading si Done. Odata ce incarcarea s-a finalizat cu succes, placa Arduino va incepe sa ruleze codul pe care l-ai incarcat.
Cum functioneaza proiectul?
Acest proiect implementeaza jocul Snake folosind o matrice LED 8x8 controlata de un modul MAX72XX si un joystick pentru a controla miscarea sarpelui. Sarpele este definit ca o structura de date ce include coordonatele capului, corpul (stocat ca o lista de coordonate), lungimea si directia de miscare. Initial, sarpele are lungimea de doua segmente, iar un mar este generat aleator pe matrice, fiind reprezentat prin coordonatele sale. Directia sarpelui este determinata de intrarile joystick-ului, citite pe doua axe analogice, X si Y.
Daca sarpele mananca marul, lungimea sa creste, iar un nou mar este generat aleator pe matrice. In cazul in care capul sarpelui intra in coliziune cu propriul corp, jocul se reseteaza dupa o pauza de 1 secunda. Marginile matricei sunt tratate ca fiind continue, ceea ce inseamna ca daca sarpele depaseste limitele (de exemplu, iese din dreapta), acesta reapare pe partea opusa (in stanga). Matricea LED este actualizata in mod constant pentru a afisa pozitia actuala a sarpelui si a marului, utilizand o reprezentare binara a randurilor. Actualizarile jocului sunt gestionate intr-un ciclu de timp controlat de un temporizator, iar miscarea sarpelui si verificarile de coliziune sunt efectuate periodic. Codul include si o functie de resetare a matricei pentru a curata afisajul intre actualizarile succesive.
Daca ai intrebari sau sugestii, scrie-mi la adresa electronica@bitmi.ro. Trimite-mi si poze sau videoclipuri cu proiectele tale - sunt curioasa sa vad ce ai realizat!
Toate componentele utilizate pot fi gasite si achizitionate de mai jos. 👇